Ciocolata amara

Cred ca toata lumea a gustat pana acum ciocolata amara. La inceput e dulce, are un gust placut, apoi gustul se transforma in ceva amaroi ca apoi sa iti lase din nou un gust dulce in gura dupa ce inghiti. Cam asa m-am simtit si eu de-a lungul micii mele excursii in capitala.

Am ajuns acum doua saptamani joi, m-a ridicat un prieten si m-am cazat la el. Totul a fost minunat. Am plecat de acasa, eram liber sa fac ce vreau. Departe de stres si de viata obisnuita de zi cu zi. Nici plictiseala nu ma plictisea, nici momentele in care stateam singur nu mi se pareau monotone. Prima senzatie a fost minunata. Asta pana cand am inceput sa vad viata prin Bucuresti. Agitatie, trafic, zeci de drumuri sparte ce blocheaza circulatia, oameni grabiti. Si sa nu uitam de minunatul accent din sud care pe mine personal ma deranjeaza enorm de mult, cum probabil accentul meu ar deranja pe multi de aici. Sambata, de ziua mea, urma sa ies cu colegii in oras. Degeaba mesaje si telefoane toata ziua ca nu am obtinut nici un rezultat. Singurul care mi-a raspuns a fost unul ce era plecat din localitate. Aceste lucruri minore adunate la olalta mi-au creat o oarecare scarba fata de Bucuresti si locuitorii orasului.

Si totusi, plec cu un gust dulce in gura de aici. Cel mai bun prieten al meu si un prieten de-al lui au avut mare grija de mine sa ma ghideze, sa ma documenteze si sa nu ma lase sa ma plictisesc. Mi-am reintalnit dupa 9 ani cea mai dulce versioara care o poate avea cineva si matusile ce nu le-am vazut tot de atat timp. Aceste persoane mi-au facut vacanta super  interesanta, mai deloc plictisitoare. Mi-au umplut cele cateva zile petrecute aici cu zambete. Daca voi fi la fel primit, mi-ar place sa revin!